| |
|
|
|
Adesea se intampla ca parintii sa vina la psihoterapeut impreuna cu micutii lor pentru ca ei considera ca acestia au probleme. Parintii, educatorii, invatatorii sau profesorii pot observa la unii copii comportamente pe care ei nu le aproba si mai mult, impotriva carora ar vrea sa lupte si incearca sa o faca dar nu stiu exact cum. O data adusi in cabinetul de psihoterapie copiii au o alta parere si o alta perspectiva cu privire la problemele lor. Parintii ar dori ca psihologul terapeut sa il repare pe copil si sa il determine pe acesta sa renunte la acele lucruri neplacute sau nesanatoase pe care le face. Daca tu ca parinte citesti acest articol ar fi bine sa te gandesti putin... parerea ta despre problema copilului tau este aceeasi cu a lui? Este copilul tau motivat sa se schimbe? Doreste sa faca acest lucru si considera ca are sens pentru el sau se simte doar obligat? Adesea, copiii au modalitati aparte de a arata ca ceva nu le convine. Ei folosesc cel mai des limbaje alternative pentru a le atrage atentia adultilor si pentru a semnala ca ceva nu este in regula. Cheia succesului terapeutic este invatarea comunicarii, atat de catre copil cat si de catre parintii lui. Pentru copiii sub 10 ani dar si pentru cei mai mari, implicarea familiei si in special a parintilor in procesul terapeutic este esentiala. Parintii sunt cei care, constituindu-se in modele pentru copiii lor, vor fii nevoiti sa ii ajute si sa ii sprijine pe acestia in procesul de schimbare. Daca ne imaginam familia functionand asemenea unui sistem vom constientiza ca actiunea asupra unei piese din sistem nu este suficienta pentru o reparatie de durata. Copilul este doar un element al familiei-sistem iar comportamentul lui este determinat subiectiv, de interactiunea cu ceilalti membrii ai familiei, in special cu parintii. De aceea, interactiunile dintre membrii familiei pot influenta pozitiv procesul terapeutic sau il pot sabota, mentinand obiceiuri sau prejudecati care nu premit schimbarea dorita. Implicarea parintilor in procesul terapeutic creste sansele de schimbare a comportamentelor copilului si mareste probabilitatea ca acesta sa nu recada in timp la acelasi patternuri comportamentale. Copiii au o abilitate extraordinara de a comunica prin foarte multe mijloace care adultilor le lipsesc. Atunci cand ei nu sunt incurajati sa vorbeasca despre ceea ce simt, sa solicite ceea ce doresc pentru sufletul lor, copilul invata sa isi exprime emotiile, nevoile emotionale si dorintele prin altfel de limbaje. Boala poate fii pentru un copil o modalitate de exprimare. Comportamente precum agresivitatea, opozitionismul, neatentia pot masca nevoi emotionale nesatisfacute pe care copilul nu stie cum altfel sa le solicite. De multe ori parintii cred ca tulburarile sau problemele copiilor apar pur si simplu, datorate unor factori externi, care nu implica in nici un fel familia. Familia este insa unitatea de baza, cea mai importanta, in raport cu care copilul se dezvolta si isi satisface nevoile de afectivitate. Simpla satisfacere a nevoilor fiziologice si biologice bazale nu vor determina o crestere armonioasa si completa a unui copil. In cresterea si ingrijirea acestuia, parintii trebuie sa tina cont de satisfacerea nevoilor de afectiune si tandrete pe care copiii le au. Ei trebuie sa acorde timp in exclusivitate pentru a-l petrece impreuna cu copilul si activitati de calitate in care acesta sa simta ca parintele este acolo cu totul si nu doar pentru ca nu are incotro. Copilul are nevoia de siguranta ca parintele il iubeste si aceasta dragoste nu este conditionata de ceea ce face ci ea exista pentru ceea ce copilul este. Iubirea primita din partea adultului il va ajuta pe copil sa fie mai sigur pe el si sa creasca fara teama, avand grija propriei dezvoltari si nu teama de a pierde afectiunea si suportul persoanei de care depinde cel mai mult. In concluzie, dragi parinti, acordati aceeasi atentie felului in care oferiti copiilor vostrii dragoste ca si modului in care le acordati mancare. Daca mancarea este hrana pentru trup dragostea este hrana pentru suflet, iar acesta nu poate creste fara a fi hranit in mod corespunzator. (Un articol de Cristina Sterie) |